Acasă Societate Raluca Zamfir – RAN Events: “Să ai propriul business e ca și...

Raluca Zamfir – RAN Events: “Să ai propriul business e ca și cum ai avea un copil”

Raluca Zamfir se numără printre cei care au renunţat la mediul corporate pentru avea propria afacere. A ales să activeze tot în comunicare şi în anul 2012 a infiinţat Ran Events, agenţie de comunicare.

Cum a fost trecerea de la postura de angajat la cea de an- treprenor, altfel spus cum este să fii propriul tău şef? Ai fost pregătită pentru acest pas?

Raluca Zamfir: Să ai propriul business e ca și cum ai avea un copil și spun asta mai ales pentru că sunt și mamă. Cu alte cuvinte, nu ești niciodată pregătit cu adevărat oricât de mult crezi că ai citit în avans. Teoria nu se potrivește cu practica. Mereu apar lucruri care te surprind, contexte care te provoacă, situații care te scot din zona de con- fort. Dar asta nu e neapărat ceva rău, din contră. Dacă știi cum să reacționezi, cum să îmbrățișezi schimbarea, cum să te arunci – uneori la risc – înainte, atunci sunt șanse foarte mari să ai și succes. Plasa de siguranță nu există, iar cei din jur sunt mereu atenți la ce faci. Altfel spus, e o mare provocare să fii propriul șef, dar, dacă reușești asta și satisfacțiile sunt pe măsură. Am avut nevoie de 4 ani ca să trec la acțiune și să îmi înving teama.

Teama era o barieră foarte importantă: teama de a părăsi un job sigur pentru o afacere incertă, de a pierde statutul de persoană care lucrează într-o bancă mare și teama de a nu dezamăgi familia. In concluzie: nu a fost ușor… dar m-am adapat foarte repede.

După primii 4 ani de activitate, ce anume crezi că te-a ajutat să rezişti în acest domeniu?

Raluca Zamfir: Nu există o rețetă a reușitei, nu pot spune cu precizie asta și asta garantează succesul. Vă pot, însă, indica unele aspecte importante atunci când ai un business în zona comunicării. Cred că clienții apreciază constanța și felul în care noi înșine știm să comunicăm, onestitatea cu care ne facem treaba și mai ales faptul că suntem o agenție autentică. Nu pretindem mai mult decât suntem, nu ne aruncăm în proiecte la care nu ne pricepem și, cel mai important, avem curajul de a recunoaște atunci când greșim.

Suntem oameni, greșim, suntem vulnerabili și nu ascudem asta sub o mască de fier, din contră, uneori, vorba poetului „din bube, mucegai- uri şi noroi, iscat-am frumuseţi”.

Din 2012, când ai înfiinţat Ran Events, şi până în prezent, ce ai spune că s-a modificat în domeniul comunicării şi al relatiilor publice?

Raluca Zamfir: Comunicarea este una dintre cele mai dinamice zone, asta înseamnă că au loc des schimbări și că este foarte important să fii flexibil și deschis. În ultimii patru ani trăim contracronometru. Viteza de reacție este alta, conținutul s-a schimbat și face diferența, expe- riențele oferite de branduri au devenit mai atractive, online-ul care este dinamic. De exemplu, în patru ani, online-ul a devenit o prezență “must” în pachetul de comunicare și oricine ignoră asta ignoră prac- tic lumea în care trăim, care e continuu modelată și remodelată de felul în care alegem să consumăm. Nu putem să nu admitem că trăim online, suntem pe rețelele sociale, facem shopping online, avem tot felul de aplicații pe smartphone… Acestea toate sunt semne că lumea s-a schimbat enorm în ultimii ani și că, dacă vrem să fim o prezență în comunicare, și noi trebuie să ținem pasul cu ea.

“un business fără PR este exact ca un corp fără suflet”

Care este clientul perfect pentru tine?

Raluca Zamfir: Clientul care are încredere în noi și care acceptă și idei neconvențio- nale, care e dispus să încerce ceva nou și, mai ales, clientul care știe să te critice. Dacă n-ar fi critica, n-am evolua. Și dacă nu am evolua… ar fi totul cam trist, nu?

Care sunt cele mai de succes campanii de PR pe care le-ai iniţiat până acum?

Raluca Zamfir: Sunt multe campanii de care ne mândrim: deschiderea Starbucks Novo Park, lansările de filme, proeictele speciale pentru PANDORA sau activările pentru Cinema City. Pentru fiecare client avem cam- panii creative și cu rezultate foarte bune. Întotdeauna ne place ultima campanie pe care am realizat-o.

Să ne imaginăm că te întâlneşti cu un străin care nu te cunoaşte; ce i-ai spune despre tine şi despre munca depusă?

Raluca Zamfir: Depinde din ce țară vine, cu ce background cultural și, mai ales, în ce domeniu lucrează. Pentru unii oameni nu e ușor să înțeleagă de ce e nevoie de agenții de PR, iar alții nici nu concep viața/businessul fără partea asta. Ce i-aș spune, aș parafraza o vorbă clasică, îi aparține lui Cicero, care obișnuia să spună că „o cameră fără cărți este ca un corp fără suflet”. Cam așa e și cu comunicarea, un business fără PR e exact ca un corp fără suflet.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.